21 noiembrie 2024

Culinaria Banatica – demers de promovare a gastronomiei din Banat

Culinaria Banatica @Seba Tătaru timisoaratv

Culinaria Banatica @Seba Tătaru timisoaratv

Joi, 18 mai, a avut loc conferința de presă a lansării proiectului „Culinaria Banatica”, o inițiativă inovatoare dedicată promovării gastronomiei și a patrimoniului cultural în ținutul Banatului.

Evenimentul a reprezentat o etapă importantă în demararea proiectului, iar subiectele abordate de către gazdele conferinței (Caius Merșa – coordonatorul proiectului și Corina Macri – președinta asociației HORETIM) au evidențiat istoria, misiunea, viziunea și obiectivele proiectului „Culinaria Banatica”, scopul principal fiind acela de a promova atat gastronomia tradițională cât și noua bucătărie românească.

Proiectul va fi în desfășurare până la finalul acestui an, dorința organizatorilor fiind aceea de a-l duce mai departe, devenind o constantă a evenimentelor și experiențelor gastronomice în Timișoara, iar contextul Capitalei Culturale Europene este momentul perfect.

Printr-o serie de evenimente lunare precum micul dejun, prânzul și cina în locațiile din cadrul asociației HORETIM, cu implicarea a aproximativ 70-80 de hoteluri și restaurante, cât și prin organizarea de workshop-uri împreună cu profesori și specialiști în domeniu, proiectul își dorește educarea și implicarea comunității locale pentru a încuraja învățarea și transmiterea culturii gastronomice regionale.

„Trebuie să apropiem aceste zone: zona profesională din gastronomie, zona patronală și zona academică – lucrurile astea trebuie să se intersecteze. Avem colaboratori care vor ține seminarii pe diferite teme interesante și unice, extrase din facultăți de artă culinară și zona de antropologie culinară”.

Unul dintre principalele aspecte evidențiate a fost acela că Banatul nu are o bucătărie balcanică, ci una central europeană, dorința inițiatorilor proiectului fiind parcurgerea pașilor necesari ca Banatul să devină Regiune Gastronomică Europeană.

Corina Macri, președintele asociației HORETIM a vorbit despre importanța promovării și implicării producătorilor locali; ea a vorbit și despre unicitatea regiunii Banatului, redată de influențele multiculturale pe care diferitele comunități le-au introdus pe parcursul timpului.

„Aceasta este unicitatea regiunii noastre, tocmai această multiculturalitate pe care o putem aduce la suprafață pentru că mulți am uitat-o și e momentul să o aducem la suprafață.”

Proiectul cultural Culinaria Banatica se adresează unui public divers cu o pasiune comună pentru preparatele culinare, cu un interes deosebit pentru cultura locală și istoria gastronomică și o sete de cunoaștere care cuprinde domenii culturale și istorice mai largi. Inițiativa este destinată atât locuitorilor din întreaga regiune a Banatului și din zonele învecinate, precum și persoane cu interese culturale și gastronomice din întreaga țară și din întreaga lume.

About Author